VIKINGII

Am avut onoarea de a participa pe 5 decembrie la avanpremiera sezonului 6 al serialului ,,Vikingii”, unde i-am întâlnit pe actorii Georgia Hirst (Torvi) și pe Jordan Patrick Smith (Ubbe).

Evenimentul special organizat de History Channel a avut loc la Grand Cinema and More în Băneasa Shopping City unde am vizionat în premieră primele două episoade ale ultimului sezon din ,,Vikingii”.

Cu această ocazie țin să le mulțumesc organizatorilor pentru invitație și să-i felicit pentru realizarea acestui minunat eveniment!

În acest articol am să vă povestesc cum a fost experiența, dar și cum mi s-au părut primele 2 episoade ale sezonului final.

Încă de la intrare erai întâmpinat de un viking ce te îndruma către zona evenimentului și ulterior către sala de proiecție.

Într-o atmosferă specifică zonelor nordice, cu melodii ce te făceau să simți că faci parte din perioada vikingilor, am putut face poze la panourile special amenajate în timp ce așteptam cu nerăbdare să îi întâlnesc pe Ubbe și Torvi.

Georgia Hirst și Jordan Patrick Smith și-au făcut apariția la eveniment și pot spune că eram tare emoționat să îi văd în fața mea, obișnuind să îi urmăresc pe ecrane.

Doi actori talentați, doi oameni minunați și tare prietenoși ce au venit cu un vibe pozitiv și m-au făcut să mă simt cu adevărat ca într-un vis.

Ne-am întâlnit, am schimbat câteva cuvinte, am făcut poze și am primit de la ei autografe.

Pentru mine a fost o experiență absolut genială și încă nu realizez că i-am cunoscut personal pe cei doi actori.

La intrarea în sala de proiecție am fost întâmpinat de 3 vikingi ce ofereau câte un cadou fiecărui invitat.

Deschizând cadoul, am descoperit că History Channel ne-a oferit câte un pandantiv din lemn cu simbolul ,,Helm of Awe” care este unul dintre cele mai puternice simboluri din mitologia nordică și își are originea în epică vikingilor. Simbolul era desenat între sprâncene ca un semn suprem de putere în luptă. Cercul din interior simbolizează sufletul războinic al fiecărui viking adevărat, iar simbolistica rundei Z accentuează protecția mentală și spirituală pe care o oferă, dar și încrederea în abilitățile de conducere pe câmpul de luptă.

Mi s-a părut o idee tare originală și de fiecare dată când voi purta lanțul mă voi simți un viking adevărat :-).

Într-o atmosferă ca la Hollywood, actorii au fost întâmpinați cu ropote de aplauze în sală de proiecție și întâmpinați de maestrul de ceremonii Radu Paraschivescu. Cel din urmă le-a adresat în numele publicului câteva întrebări, iar aceștia au răspuns și s-au amuzat oferind sălii o atmosferă relaxantă și plăcută.

După interviul realizat, proiecția a început.

Așadar, ,,Vikingii” a ajuns la ultimul sezon. Așteptat de zeci de mii de fani, sezonul 6 ne va impresiona cu efecte și imagini mult mai uimitoare, dar și cu o poveste imprevizibilă.

Produs de Michael Hirst pentru HISTORY, serialul ,,VIKINGII” cucerește inimile telespectatorilor din întreaga lume încă din anul 2013.

Al șaselea sezon se axează pe disputa dintre cei doi frați, Björn Braț-de-Fier și Ivar Fără-de-Oase, încheiată cu victoria primului și cu preluarea tronului Kattegat-ului. Învins, Ivar Fără-de-Oase vrea să se rupă de trecut, ajungând pe tărâmul vikingilor ruși. Legertha își dorește un trai liniștiti la ferma pe care o va construi în locul în care a trăit cele mai frumoase momente alături de soțul ei, însă noi amenințări apar încă din al doilea episod.

Vikingii pornesc în cucerirea Scandinaviei. Ubbe și Torvi vor sa pleace către un tărâm necunoscut și vor să descopere misterul care înconjoară dispariția lui Floki.

Noul sezon este imprevizibil și trebuie să răspundă tuturor întrebărilor lăsate în urma sezoanelor trecute. Eu cred că vom avea parte de multe surprize pe parcursul sezonului, iar finalul cred că va fi unul apoteotic.

Încă din primele două episoade acțiunea te surprinde, apar personaje noi, iar cele deja consacrate ajung să i-a decizii mai mult sau mai puțin favorabile lor. Confruntările între frați nu încetează, iar conflictele ajung la granițe inimaginabile.

Cadrele și imaginile sunt mai inedite și mai captivante ca niciodată, iar coloana sonoră reprezintă un alt punct forte al serialului.

De asemenea, ținutele actorilor sunt cele care mi-au atras atenția de fiecare dată, ele fiind foarte autentice și specifice perioadei vikingilor, dar și cu elemente unice și foarte atent lucrate. Nici în sezonul acesta, nu sunt de dat la o parte, outfit-urile purtate în primele doua episoade fiind absolut impresionante.

Eu aștept cu nerăbdare să văd cum va decurge acțiunea pe tot parcursul sezonului și abia aștept să aflu finalul acestei povești.

Însă, până la deznodământ rămâne să urmărim în fiecare joi, de la ora 21:00, noile episoade ale sezonului 6 din ,,Vikingii” pe HISTORY Channel, pentru a putea pune cap la cap fiecare piesă a puzzle-ului și a afla toate misterele ascunse.

With love,
Cristian ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s