Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level

,,Jumanji: Nivelul următor”/ ,,Jumanji: The Next Level” este noul film distribuit de InterComFilm Distribution în România.

După lansarea istorică din 1995 a primului film fantastic din serie, povestea Jumanji a făcut înconjurul lumii. În 2017, “Welcome to the Jungle” ne-a introdus într-o nouă dimensiune, cea a jocurilor digitale, iar acum a venit vremea să trecem la “Nivelul următor”, pentru acțiune, suspans și comedie la cote maxime.

A treia parte a celebrei francize aduce de trei ori mai multă acțiune, într-un adevărat regal al efectelor vizuale, condimentat cu personaje noi, avataruri speciale, provocări fără precedent și umor debordant. Regulile și provocările noi dau un cu totul alt sens cuvântului “supraviețuire”.

Dacă filmul anterior scotea personajele din zona lor de confort pentru a deveni altcineva – un aventurier, un doctor, sau un luptător, acum îi redescoperim în timp ce încearcă să se acomodeze cu noile identităţi. Liceenii de odinioară sunt acum studenţi și își caută drumul în viaţă. Întorși acasă în vacanţa de sărbători, Spencer, Bethany, Fridge şi Martha pornesc într-o nouă aventură pentru a-l salva pe Spencer, care a rămas captiv în joc. Dar jocul pare să se fi stricat, așa că nimic din ce știau nu mai este la fel. Acum, nu-și mai pot alege avatarurile și ajung în corpurile greșite, ceea ce devine atât periculos, cât și comic. Orice se poate întâmpla și nu au nici măcar garanția că vor ieși de acolo cu viață! Acum se cunosc însă mai bine, după aventura periculoasă din care au scăpat cu bine, și se pot baza unul pe altul.

Echipei deja consacrate i se adaugă un duo comic, alcătuit din Danny DeVito în rolul lui Eddie, bunicul lui Spencer, și Danny Glover alias Milo – fostul său prieten şi partener de afaceri. Aspiraţi întâmplator în lumea Jumanji, cei doi se trezesc reprezentați în joc de vajnicul arheolog Smolder Bravestone (Dwayne Johnson) – plin de idei și de mușchi, și respectiv de simpaticul zoolog şi valet armurier Mouse Finbar (Kevin Hart) – mic la stat, mare la sfat!

Genial și rotofei, doctorul Sheldon “Shelly” Oberon (Jack Black) revine la datorie, acum ca avatar al atletului Fridge, iar Ruby Roundhouse (Karen Gillan), avatarul Marthei și expertă în arte marţiale, devine liderul echipei. Bethany revine în joc nechezând, în pielea unui armăsar mare şi negru, ținută în frâu de Jefferson “Seaplane” McDonough (Nick Jonas) alias Alex.

Distribuția este de excepție. Fiecare actor își interpretează rolul așa cum nu se poate mai bine și te face să trăiești fiecare moment la intensitate maximă.

Dacă în filmul anterior avatarurile explorau jungla, acum peisajele sunt și mai spectaculoase și extrem de variate: dune aride de nisip, canioane periculoase sau munţi acoperiţi de gheaţă. Implicit, s-a ridicat ștacheta și în scenografie. Filmările s-au realizat cu precădere în Atlanta, unde s-au folosit prin rotaţie cinci platouri. Luni întregi – atât înainte, cât și în timpul filmărilor – echipa scenografului veteran Brzeski a construit decoruri, apoi le-a dărâmat şi a construit altele noi.

Filmul suprinde în mod special prin efectele 3D SF impresionante și imaginile captivante. Cadrele sunt o explozie vizuală, detaliile acțiunii fiind surprinse în mod uimitor din diverse unghiuri.
De asemenea sunetele și coloana sonoră sunt cele care antrenează spectatorul, captându-l în suspansul aventurii.

Producţia Matt Tolmach / Seven Bucks / Detective Agency este prezentata de Columbia Pictures. Regia îi aparține lui Jake Kasdan, care a realizat și “Jumanji: Welcome to the Jungle”. Tot el semnează scenariul, împreună cu Jeff Pinkner & Scott Rosenberg, pornind de la cartea “Jumanji” de Chris Van Allsburg. Echipa este foarte bine aleasă și au reușit să facă o treabă excepțională împreună.

Având o durată de 124 de minute, filmul este recomandat pentru audiența generală și distribuit în România de InterComFilm Distribution.

Așadar, doar distribuția face o mie de puncte la care se adaugă o poveste captivantă și efecte dintre cele mai surprinzătoare. Cu alte cuvinte, ,,Jumanji: The Next Level” este un film bun, comic și de neratat.

Din punctul meu de vedere, filmul suprinde plăcut atât prin poveste, cât și prin imaginile spectaculoase și efectele ce te captează cu ușurintă în poveste.

Eu am vizionat filmul la Cinema City în format IMAX 3D și mi-a plăcut la nebunie, pentru că am trăit la intensitate maximă fiecare moment și am simțit că fac parte din acțiunea personajelor pe toată durata filmului.

,,Jumanji: The Next Level” poate fi vizionat, în avanpremieră, pe 4 și 5 decembrie 2019, iar de vineri, 6 decembrie, rulează în cinematografele din toată țara, România numărându-se printre primele state în care se lansează filmul.

With love,
Cristian ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s