Îngerii lui Charlie/ Charlie’s Angels

,,Îngerii lui Charlie”/ ,,Charlie’s Angels” este noul film distribuit de InterComFilm Distribution în România.

La 16 ani de la ecranizarea anterioară, “Îngerii lui Charlie” intră iar în acțiune – de data aceasta, sub conducerea cunoscutei Elizabeth Banks, actriță, regizoare, scenaristă și producătoare.

Formată din vedetele Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska, noua echipă angelică este gata să ne seducă prin adrenalină și umor.

În anii ’70, serialul TV “Charlie’s Angels” prezenta, în premieră, trei detectivi-femei, interpretate de Kate Jackson, Farrah Fawcett, Jaclyn Smith. Producția a obținut șapte Globuri de Aur și a câștigat simpatia publicului din lumea întreagă. Au urmat noi titluri care au consolidat franciza și iată că, în 2019, Elizabeth Banks lansează o nouă viziune, care readuce femeile în prim plan.

Între timp, agenția de investigații condusă de misteriosul Charles Townsend și-a extins operațiunile pe tot mapamondul, iar misiunile au devenit tot mai complexe. Iată de ce și agentele-îngerași se reinventează, fiind pregătite în pas cu vremurile și cu provocările. Cele mai inteligente, curajoase și bine antrenate femei demonstrează că pot schimba lumea.

Misiunile “îngerilor” sunt dure și cruciale pentru umanitate. Savanta Elena Houghlin (Naomi Scott) a creat o sursă de energie sustenabilă menită să revoluţioneze alimentarea cu energie. Doar că, dacă ajunge pe mâini nepotrivite, sistemul ar deveni o armă mortală. Inevitabilul se produce, iar Elena apelează la ajutorul “Îngerilor”, care pornesc într-o cursă în jurul lumii pentru a recupera invenţia înainte să provoace un dezastru.

Lumea spionilor s-a schimbat, iar femeile sunt acum la putere. Deși haioase și puse pe distracție, Sabina, Elena și Jane nu glumesc când vine vorba despre lupta pentru dreptate: vânează răufăcătorii până la ultimul, făcând posibilă o viață mai bună și pentru alte femei, lipsite de apărare.

Și pentru că un Bosley nu mai era de ajuns, acest om de legătură dintre cele trei fete şi misteriosul lor angajator, Charlie, a devenit o funcție: fiecare dintre echipele de îngeri, care activează în diverse orașe de pe glob, are propriul Bosley. Sir Patrick Stewart, deja emblematic pentru acest personaj, reia rolul cu aceeași putere de convingere. Distribuția este completată de Djimon Hounsou, Sam Claflin, Noah Centineo.

Distribuția este de excepție! Fiecare actor își interceptează rolul așa cum nu se poate mai bine, dar cele 3: Kate Jackson, Farrah Fawcett și Jaclyn Smith au interpretări pur și simplu remarcabile.

Tânăra actriță Kristen Stewart a fost surpriza acestui film. Aceasta și-a jucat excepțional rolul de fată glumeață, sigură pe sine și luptătoare. Nici colegele de breaslă nu se lasă mai prejos, toți ,,îngerii” având imaginea perfectă de femei fatele care luptă pentru ceea ce vor.

Filmul combină adrenalina cu umorul, asigurând publicului 119 minute de distracție autentică. În plus, eroinele se caftesc cu stil: ca orice femei, îngerii iubesc moda, iar designerul de costume Kym Barrett ne impresionează cu ținute spectaculoase. Cascadoriile – executate chiar de protagoniste, după săptămâni întregi de antrenament asiduu – demonstrează că “îngerii” sunt mai bine pregătiți decât acum 20 de ani, adevărate eroine acrobate.

Povestea filmului este foarte captivantă. Au loc numeroase întâmplări neașteptate ce te țin cu sufletul la gură pe tot parcursul producției. ,,Îngerii” au multe suprize pregătite pentru dușmani și nu ezită să lupte pentru a se apăra una pe cealaltă. Cu toate că sunt tipul de femei independente, tinerele ajung să lucreze împreună, ca o familie.

Ca și filmele anterioare din serie, noul “Charlie’s Angels” are propria muzică: vedeta Ariana Grande a creat cinci cântece, iar pentru single-ul “Don’t Call Me Angel (Charlie’s Angels)” a făcut echipă cu Miley Cyrus şi Lana Del Rey.

Îmi place tare mult coloana sonoră. Fiecare piesă este aleasă perfect pentru momentul în care este introdusă în film și fiecare melodie reușește să te aducă în poveste, intensificând atmosfera dorită, precum tensiunea din timpul confruntărilor sau cea din timpul petrecerii. Iar single-ul reprezentativ ,,Don’t Call Me Angel (Charlie’s Angels)” este genial. Ariana Grande, Miley Cyrus și Lana Del Rey sunt unele dintre cele mai talentate cântărețe din industrie, iar piesa făcută de ele are mesajul perfect pe care îl transmite și filmul.

Deși publicul larg o cunoaște îndeosebi pentru rolurile din “The Hunger Games”, “Modern Family” și “30 Rock”, care i-au și adus trei premii Emmy în palmares, Elizabeth Banks are experiență și ca regizoare: în 2010 debuta cu un scurt-metraj despre SIDA, iar în 2015 revenea în lumina reflectoarelor cu o comedie-musical, “Pitch Perfect 2”. În “Charlie’s Angels” semnează regia, scenariul (pornind de la o poveste semnată de Evan Spiliotopoulos şi David Auburn) și contribuie la producție, alături de Doug Belgrad, Elizabeth Cantillon, Max Handelman, inclusiv Drew Barrymore, unul dintre foștii “îngerași” și idolul lui Banks. Echipa filmului a făcut o treabă excepțională atât cu scenariul cât și cu regia.

De asemenea, cadrele și imaginile reprezintă un punct forte al filmului. Cadrele din timpul bătăilor, a urmăririi cu mașini sau din timpul petrecerii sunt evidențiate foarte bine, uneori acțiunile fiind surprinse din unghiuri neașteptate.

Filmul este unul ce evidențiază puterea feminină și lupta ,,îngerilor” cu oamenii răi, însă pentru a lupta așa cum se cuvine, fetele au nevoie de ,,muniție”.

Unul dintre cele mai drăguțe momente ale filmului este acela în care fetele aleg ce haine să folosească și ce look-uri să abordeze. Dulapul din film reprezintă chiar visul oricărei femei: ținute, rujuri, pantofi și accesorii nenumărate. În paralel exista și un alt dulap care de această dată cuprinde arme și muniție pentru îngeri.

Din punctul meu de vedere, filmul este foarte bine realizat, actorii au interpretări exemplare, iar povestea este foarte bine pusă în evidențiată. Este un film de neratat pe care îl recomand cu drag persoanelor de toate vârstele!

,,Îngerii lui Charlie” are premiera în cinematografele din România pe 29 noiembrie.

With love,
Cristian ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s