Bad Talks- O duminică neliniștită la unteatru

Un singur eveniment are puterea de a declanșa o schimbare radicală în cursul istoriei. Același adevăr poate arăta diferit în percepția fiecărui martor. Duminică, pe 13 octombrie, de la ora 16:00, Bad Talks, scris, regizat și interpretat de Radu Iacoban, revine la Unteatru.

La granița dintre imaginație și realitate, Bad Talks construiește o radiografie a unei realități posibile, apelând la reacțiile pe care un eveniment de interes național le-ar putea declanșa în rândul opiniei publice. Cu sau fără voia lor, cei care strigă, precum și cei care aleg să asiste în tăcere, devin piesele unui puzzle, iar încercarea de identificare a vinovaților își dovedește inutilitatea.

Bad Talks nu își propune să hrănească certitudini și nu încearcă să propună o nouă perspectivă asupra realității. Nu este un spectacol politic, nu invocă adevărul absolut, nu instigă și nu arată cu degetul. Îți va aminti, totuși, că lucrurile nu se-ntâmplă din inerție, și că orice tip de atitudine afectează în egală măsură evoluția noastră comună.

Fiecare personaj interpretat de Radu Iacoban rămâne în scenă, ca un martor tăcut, până la finalul spectacolului, prin intermediul elementelor video create de Dan Samoilă. Muzica semnată de Aida Šošić completează universul imaginat de autor în spectacolul nerecomandat persoanelor sub 14 ani. Timp de 80 de minute, protagoniștii vă vor însoți într-o călătorie la capătul căreia este posibil să aflați noi adevăruri despre voi. Sau confirmări. Sau aspecte incomode pe care le-ați considerat neimportante. Până acum.

Premiera spectacolului a avut loc în această vară, la un an după reprimarea violentă a protestului anti-guvernamental din 10 august. Inclus în selecția oficială Undercloud – Festivalul de Teatru Independent de Orice, Bad Talks a fost desemnat cel mai bun spectacol și a fost premiat pentru scenografia realizată de Tudor Prodan.

Regizor, actor și dramaturg, Radu Iacoban semnează direcția artistică a mai multor spectacole, printre care se numără “O Intervenție” și “Constelații” la Teatrul Act, “After Hours” la Teatrul Național București, “Lecția” la Teatrul Mic, precum și ,,Îngrijitorul’’, de Harold Pinter, pus în scenă tot la Unteatru. Scenariile realizate de el stau la baza unor spectacole care s-au bucurat de succes atât în sectorul independent, cât și în teatrele de stat. Ca actor, și-a câștigat notorietatea și pe scenă, devenind una dintre cele mai apreciate prezențe, atât în București, cât și în țară, dar și pe marele ecran, în lungmetraje de succes precum Charleston (r. Andrei Crețulescu), Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu) sau Amintiri din epoca de aur (Vânzătorii de Aer) (r. Cristian Mungiu).

Eu am văzut spectacolul și mi-a plăcut tare mult. Mai multe detalii poți găsi aici: https://withlovecristian.wordpress.com/2019/08/12/bad-talks/

With love,
Cristian ❤️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s